El este Robert, tânărul mort după ce a fost lovit de trăsnet în timpul vijeliilor care au măturat România. Prietenul său, în stare gravă
Vremea rea a făcut victime în Caraș-Severin. Doi tineri au fost loviți de trăsnet lângă Turnu Ruieni. Unul a murit, celălalt este în stare gravă.

- Iranul contraatacă în forţă Israelul: 3 morţi şi zeci de răniţi. Ali Khamenei: "Nu vom arăta nicio indulgenţă"
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Doi tineri din Caransebeș, în vârstă de 25 și 26 de ani, au fost loviți de un trăsnet în timp ce încercau să se adăpostească de ploaie, în zona cunoscută drept Piatra Turnului, lângă ruinele numite de localnici Turnul lui Ovidiu.
Conform informațiilor furnizate de Poliția municipiului Caransebeș, Alexandru, în vârstă de 25 de ani și Robert în vârstă de 26 de ani, plecaseră la o plimbare și, surprinși de vremea severă, au încercat să se ferească de ploaie în apropierea turnului aflat în afara localității, la care se ajunge pe o potecă. În acel moment, au fost loviţi de trăsnet.
Echipajele de urgență ajunse la fața locului au constatat decesul lui Robert, în vârstă de 26 de ani. Prietenul său, Alexandru, a fost preluat de ambulanță și transportat de urgență la spital.
Ce spun autorităţile
- Cauzele furtunii de luni din Capitală. ANM: Astfel de fenomene vor deveni deosebit de extreme
- Natura s-a dezlănțuit în sud-estul Franţei. Grindina de mărimea unei mingi de ping-pong a făcut prăpăd
- Cod galben de furtuni, ploi torenţiale, dar şi de temperaturi ridicate. Județele afectate
- 16 judeţe intră de la ora 14.00 sub avertizare de vreme severă. Ploi, grindină şi vijelii până diseară
- România, sub cod portocaliu. Furtunile au făcut prăpăd în casele oamenilor: "Acum avem valuri. Doamne Maica...
Vineri, 23.05.2025, în jurul orei 20.05, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caransebeș au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Turnu Ruieni, către Ruine, doi bărbați au fost loviți de fulger.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 25 de ani împreună cu prietenul său în vârstă de 26 de ani au plecat la plimbare, iar când au ajuns în locul numit Piatra Turnului, au vrut să se adăpostească și au fost loviți de fulger.
Echipajele ajunse la locul indicat au constatat decesul bărbatului în vârstă de 26 de ani, celălalt fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰