Live Text Israelul continuă atacul. Netanyahu: "Veţi vedea avioane de luptă israeliene pe cerul Teheranului"
Iranul a lansat, noaptea trecută, zeci de rachete balistice asupra Israelului. Au fost patru valuri de groază, explozii, panică şi distrugeri, ultimul atac fiind defăşurat în această dimineaţă. Trei persoane a murit, iar alte zeci sunt rănite, potrivit serviciilor de urgenţă, iar bilanţul este doar unul provizoriu. Iranul ameninţă direct întreaga lume şi spune că va lovi şi alte ţări, dacă încearcă să apere Israelul. Amenințarea vine după ce surse americane și israeliene au confirmat pentru CNN că armata SUA a ajutat la interceptarea rachetelor iraniene lansate împotriva Israelului.
- Iranul a lansat noi atacuri asupra Israelului. IDF controlează cerul Teheranului, susţine Netanyahu
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Israelul a lansat un atac major asupra Iranului. Urmăriți pe observatornews.ro LIVE TEXT desfășurarea evenimentelor:
UPDATE 22:15 - Permierul israelian Benjamin Netanyahu a publicat un videoclip în cadrul căruia îi urează preşedintelui american Donald Trump "La mulţi ani" şi aduce un omagiu soldaţilor americani care au "apărat libertatea" timp de 250 de ani.
Netanyahu susţine că armata israeliană "apără libertatea" la rândul său în Orientul Mijlociu în faţa regimului "tiranic" iranian. Acesta mai susţine că dacă Israelul nu s-ar fi implicat, Iranul ar fi furnizat armament nuclear grupărilor Hamas şi Hezbollah.
- Macron respinge categoric ideea lui Trump ca Putin să medieze războiul dintre Israel și Iran
- "Ne-a bubuit blocul. Praf şi pulbere". Un român, martor la atacurile lansate peste noapte de Iran în Israel
- 14 morți și sute de răniți în Israel. Atacurile asupra Israelului continuă în timp ce în Iran se aud explozii
- Surse: Donald Trump s-ar fi opus planului Israelului de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului
- Imaginile dezastrului în Israel, filmate cu drona. Cum arată oraşul Rishon Lezion după atacul iranian
Guvernatorul provinciei Azerbaidjanul de Est din Iran a declarat că 31 de persoane au fost ucise în regiune, dintre care 30 erau cadre militare. Alte 55 de persoane ar fi fost rănite.
Reprezentanţii Naţiunilor Unite din Iran au transmis ieri că atacurile israelienilor au ucis 78 de persoane şi au rănit peste 320 de oameni.
UPDATE 21:30 - Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Effie Defrin, a declarat pentru BBC faptul că "chiar şi la ora aceasta, Forţele Aeriene ale Israelului continuă să atace şi să efectueze lovituri extensive în mai multe zone din Iran".
"Este o serie de atacuri care nu s-a oprit de aproape 40 de ore şi care a vizat peste 150 de ţinte. Teheranul a fost ţinta atacurilor din ultimele 24 de ore", a adăugat acesta.
Mai devreme, preşedintele american Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin au discutat telefonic despre tensiunile dintre Israel şi Iran.
"Preşedintele Putin m-a sunat în această dimineaţă să îmi ureze 'La mulţi ani', dar mai important este că am discutat despre Iran, o ţară pe care o cunoaşte foarte bine. ... El consideră, la fel ca şi mine, că războiul dintre Israel şi Iran trebuie să se operască, iar eu i-am explicat că şi războiul său ar trebui să se oprească" a declarat Donald Trump într-un comunicat oficial publicat de Casa Albă.
UPDATE 20:15 - Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că ţara încearcă să "contracareze o dublă ameninţare" din partea Iranului. "Am creat o cale către Teheran. În viitorul apropiat, veţi vedea avioane israeliene, Forţele Aeriene ale Israelului, pe piloţii noştri, deasupra Teheranului" a spus acesta.
Negocierile între Statele Unite şi Iran, care aveau să aibă loc duminică, au fost anulate, a anunţat ministrul de Externe al statului Oman, Badr Albusaidi. Mai devreme, ministrul de Externe al Iranului a comunicat că ducerea mai departe a negocierilor cu Statele Unite este "nejustificabilă" în situaţia actuală.
Preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunţat că Israelul va primi un răspuns "mai sever" dacă atacurile vor continua.
Mai devreme, armata israeliană a publicat pe reţelele sociale o hartă a ţintelor vizate în urma atacului asupra Iranului. "Eliminarea lor reprezintă o lovitură semnificativă pentru capacitatea regimului de a dobândi arme de distrugere în masă" a comunicat IDF.
UPDATE 17:40 - Armata israeliană susţine că l-a ucis pe şeful Serviciului de Informaţii al forţelor armate iraniene, Gholam-Regha Merhabi, despre care susţine că a fost implicat în activităţi de spionaj şi în gestionarea atacurilor asupra Israelului din ultimul an. Israelul susţine că a ucis peste 20 de comandanţi militari iranieni de la începutul operaţiunii până acum.
UPDATE 17:20 - Armata israeliană "încă loveşte" Iranul, a comunicat un purtător de cuvânt al IDF, citat de BBC. Effie Deffrin a spus că au avut loc o "serie" de atacuri asupra mai multor ţinte în ultimele 24 de ore. Ar fi fost lovite peste 150 de ele, printre care şi sisteme de apărare antiaeriană din Teheran şi o bază nucleară din Isfahan.
UPDATE 14:30 - Armata israeliană numește cei nouă oameni de știință nucleari iranieni pe care i-a ucis în primele atacuri ale operațiunii sale împotriva programului nuclear al Iranului, vineri dimineață. Cei nouă sunt:
- Fereydoon Abbasi, expert în inginerie nucleară;
- Mohammad Mehdi Tehranchi, expert în fizică;
- Akbar Motalebi Zadeh, expert în inginerie chimică;
- Saeed Barji, expert în ingineria materialelor;
- Amir Hassan Fakhahi, expert în fizică;
- Abd al-Hamid Minoushehr, expert în fizica reactoarelor;
- Mansour Asgari, expert în fizică;
- Ahmad Reza Zolfaghari Daryani, expert în inginerie nucleară
- Ali Bakhouei Katirimi, expert în mecanică.
"Toți oamenii de știință și experții care au fost eliminați erau surse semnificative de cunoștințe în cadrul proiectului nuclear iranian și aveau decenii de experiență cumulată în dezvoltarea armelor nucleare", afirmă IDF, potrivit Times of Israel. Potrivit armatei, cei nouă au fost uciși în atacuri simultane asupra Teheranului vineri dimineață, în același val de atacuri care a eliminat zeci de comandanți militari, inclusiv șase înalți oficiali. "Eliminarea oamenilor de știință a fost posibilă în urma unor cercetări aprofundate ale serviciilor de informații care s-au intensificat în ultimul an, ca parte a unui plan al IDF clasificat și compartimentat”, spune armata. Ca parte a planului, IDF susține că zeci de cercetători în domeniul informațiilor "au lucrat la un proiect secret care viza urmărirea unor oameni de știință nucleari cheie din Iran pe parcursul mai multor ani".
UPDATE 13:30 - Încă trei oameni de știință nucleari iranieni au fost uciși în atacuri israeliene, potrivit agenției de știri Tasnim. Acestea se adaugă celor șase menționate anterior de Iran, totalul ajungând la nouă, ceea ce corespunde afirmației armatei israeliene din ultimele minute. Tasnim i-a identificat pe cei trei uciși ca fiind Ali Bakaei Karimi, Mansour Asgari și Saeid Borji.
UPDATE 13:20 - Imaginile dezastrului în Israel, filmate cu drona. Cum arată oraşul Rishon Lezion după atacul iranian. Detalii, aici
UPDATE 12:50 - Ministrul israelian al apărării a emis o declarație prin care avertizează Iranul cu privire la atacurile asupra civililor, relatează Sky News. "Dictatorul iranian îi ia ostatici pe cetățenii Iranului. ...Aducând la viață o realitate în care ei, și în special locuitorii Teheranului, vor plăti un preț mare pentru daunele flagrante aduse cetățenilor Israelului. Dacă Khamenei continuă să tragă rachete asupra frontului intern al Israelului, Teheranul va arde", a declarat Israel Katz.
UPDATE 12:20 - Armata israeliană urmează să reia atacurile asupra țintelor din capitala Iranului, Teheran, a declarat sâmbătă șeful Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF). "IDF continuă conform planurilor sale operaționale, iar avioanele de vânătoare IAF (Forțele Aeriene Israeliene) sunt pregătite să reia atacurile asupra țintelor din Teheran", au declarat șeful Statului Major General al IDF, Eyal Zamir, și șeful Forțelor Aeriene, Tomer Bar, într-o evaluare situațională de sâmbătă.
UPDATE 11:30 - Televiziunea de stat iraniană a anunțat că aproximativ 60 de persoane, inclusiv 20 de copii, au fost ucise într-un atac israelian. Raportul precizează că atacul a avut loc asupra unui complex rezidențial din capitala Teheran, relatează Sky News.
UPDATE 11:10 - Într-un comentariu transmis sâmbătă dimineață de agenția de știri ISNA, un purtător de cuvânt al organizației pentru energie atomică a țării a declarat: "Au existat pagube limitate în unele zone de la situl de îmbogățire Fordow". "Mutasem deja o parte semnificativă a echipamentelor și materialelor și nu au existat pagube extinse și nu există preocupări legate de contaminare", adaugă acesta. Israelul a atacat vineri, în jurul orei 4.00, Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință.
UPDATE 10:15 - Agenția de știri iraniană Fars relatează că înalți oficiali militari au avertizat că atacurile asupra Israelului vor continua. De asemenea, aceștia sunt citați spunând că acest conflict se va extinde la bazele americane din regiune în următoarele zile.
"Această confruntare nu se va încheia cu acțiunile limitate de aseară, iar atacurile Iranului vor continua. Și această acțiune va fi foarte dureroasă și regretabilă pentru agresori", a declarat un oficial pentru Fars, potrivit SkyNews.
UPDATE 10:00 - Iranul a anunțat că a doborât drone israeliene care au trecut granița sa de nord-vest, în apropiere de Salmas, a relatat sâmbătă Nour News, afiliată statului, potrivit CNN.
UPDATE 9:30 - În infernul din Orientul Mijlociu sunt prinşi şi români, care au povestit în exclusivitate pentru Observator, clipele terifiante prin care au trecut.
UPDATE 8:40 - Forțele de Apărare ale Israelului au anunţat că au identificat mai multe drone iraniene care se îndreaptă spre Israel.
"Cu puțin timp în urmă, sirenele au sunat în mai multe zone din Israel în urma identificării unor drone lansate din Iran către statul Israel", a transmis IDF într-un comunicat.
UPDATE 8:30 - Numărul morților în urma atacurilor iraniene asupra Israelului a crescut la trei, potrivit comunicatelor serviciilor de urgență, citate de CNN. Două persoane au murit și 19 au fost rănite într-un atac cu rachete iranian care a lovit lângă locuințe în Rishon Lezion, la sud de Tel Aviv, potrivit unui comunicat actualizat al agenției de intervenție în situații de urgență Magen David Adom. Anterior, aceasta a anunțat că o persoană a fost ucisă. O a treia persoană a fost ucisă în timpul unui val anterior de atacuri iraniene, care au avut loc noaptea trecută. Femeia a fost declarată decedată la fața locului, în orașul Ramat Gan, situat la est de Tel Aviv, a anunțat poliția.
UPDATE 7:30 - Numărul persoanelor decedate în Israel a crescut la două, după ce o rachetă iraniană a lovit direct clădiri rezidențiale din Rishon Lezion, în centrul țării, relatează agențiile de presă ebraice, citând serviciul de ambulanță Magen David Adom. Două persoane au fost ucise și cel puțin 20 au fost rănite în accident, conform rapoartelor, anunță Times of Israel.
Ambasadorul israelian în SUA: Suntem în război cu un regim care este hotărât să obţină putere nucleară
Ambasadorul israelian în SUA spune că ţara este "în război" cu regimul iranian, confirmând un deces în urma atacurilor. O femeie a fost ucisă şi "aproximativ 40 de persoane" au fost rănite în urma atacurilor iraniene asupra Israelului, a declarat ambasadorul Israelului în Statele Unite.
"Am fost loviţi de trei salve de rachete balistice trase din Iran astăzi, în total aproximativ 150. Ne aşteptăm ca iranienii, care deţin un număr considerabil de rachete balistice - în jur de 2.000 - să continue să le lanseze. Israelul este în război, nu cu poporul iranian... ci cu un regim care este hotărât să obţină putere nucleară", a declarat Yechiel Leiter pentru CNN. El a mai spus că Israelul nu va şti "cu exactitate cât de mult" poate afecta infrastructura nucleară a Iranului până când forţele sale "nu îşi vor continua şi încheia campania". "Întrebaţi-mă din nou peste patru sau cinci zile şi voi avea o evaluare mai clară, după ce armata noastră va analiza daunele provocate diferitelor instalaţii nucleare. Conform analizei noastre, putem ajunge foarte aproape de neutralizarea completă şi definitivă a infrastructurii nucleare a Iranului", a mai spus Yechiel Leiter.
Liderul suprem al Iranului ameninţă: Nu vom arăta nicio indulgenţă!
"Vom acţiona cu putere. Nu vom arăta nicio indulgenţă! Vieţile lor vor deveni amare, fără îndoială. Israelul nu ar trebui să creadă că au lovit şi s-a terminat. Nu. Ei au început şi au pornit un război. Nu-i vom lăsa să scape teferi", a promis Khamenei, liderul suprem al Iranului. Aşa a sunat mesajul transmis în faţa naţiunii, înainte ca iadul să se dezlănţuie. Imediat, o ploaie de rachete balistice a lovit Israelul. Două valuri de proiectile au brăzdat cerul şi au zguduit din temelii Capitala Tel Aviv.
"Au fost lansate mai puţin de 100 de rachete, dintre care majoritatea au fost interceptate de sistemele de apărare aeriană sau nu şi-au atins ţintele", a declarant Efiie Defrin, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene. Au fost proiectile care au lovit însă şi câteva clădiri rezidenţiale.
Suflul exploziilor a sfâşiat faţade întregi ale clădirilor şi a devastat mai multe apartamente. Fragmente uriaşe de beton au fost împăştiate pe străzi. "Relatez de aici de aproape şapte ani şi nu am văzut niciodată un astfel de atac împotriva unui oraş israelian", a mărturisit Trey Yingst, corespondent Fox News.
O femeie a murit şi alte zeci de persoane au fost rănite după atacul Iranului
Civilii nu au mai avut timp de reacţie. O femeie a murit şi alte 60 de persoane au fost rănite, potrivit Times of Israel. Liniştea nu a durat prea mult. A urmat a treia lovitură din partea Iranului. Alţi 7 oameni au fost răniţi. Totul vine ca răspuns la cel mai mare atac, din ultimii 40 de ani, al Israelului asupra Iranului. "Am doborât comandanţi militari de top, cercetători nucleari de rang înalt, cea mai importantă instalaţie de îmbogăţire a regimului islamic şi o mare parte din arsenalul său de rachete balistice. Mai multe sunt pe drum. Regimul nu ştie ce l-a lovit, habar n-au ce îi va lovi", a declarant Benjamin Netanyahu, premierul Israelului.
Imediat după atacuri, premierul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit cu Donald Trump şi Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a anunţat că este pregătit să mediaze conflictul, pentru a preveni o escaladare mai mare. În paralel, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a transmis că va susţine Israelul. "Nu putem trăi într-o lume în care Iranul să deţină bomba atomică, pentru că este o ameninţare existenţială şi o ameninţare la adresa securităţii noastre, a tuturor", a declarant Emmmanuel Macron, preşedintele Franţei.
La rândul său, Iranul a acuzat Statele Unite că sunt complice Israelului. "Regimul israelian, cel mai periculos şi terorist regim din lume, cu sprijinul total al serviciilor de informaţii din Statele Unite, a desfăşurat o serie de atacuri militare coordonate şi premeditate în mai multe oraşe din Iran. Până în acest moment, 78 de persoane, inclusiv oficiali militari de rang înalt, au murit, iar peste 320 au fost răniţi. Majoritatea sunt civili, inclusiv femei şi copii", a transmis Amir Saeid Iravani, reprezentantul Iranului la ONU.
Instalația de îmbogățire nucleară a Iranului din Natanz, avariată
Principala instalație de îmbogățire nucleară a Iranului, din oraşul Natanz, a fost avariată în atacul Israelului. Uzina nucleară se află la circa 250 de kilometri sud de capitala Teheran. Complexul are instalații supraterane și subterane, la 50 de metri adâncime, și deocamdată nu este clar cât de importante sunt distrugerile. Şi Arak ar fi fost lovit - este reactorul de apă grea. Apa grea ajută larăcirea reactoarelor nucleare, dar produce plutoniu ca produs secundar care poate fi utilizat în arme nucleare. A doua ţintă a bombardamentelor a fost sediul Gărzilor revoluţionare de la Teheran.
Tot lângă capitală, Mossad ar fi dezvoltat o bază secretă de drone, introduse clandestin, care au fost activate în timpul ofensivei Israel. Acestea au lovit cu precizie lansatoare de rachete sol-sol îndreptate spre Israel, de la baza Esfajabad de lângă Teheran - un sit strategic.
Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a cerut cetăţenilor aflaţi în Iran să părăsească de urgenţă republica islamică.
Iranul amenință că va ataca bazele regionale ale țărilor care apără Israelul
Iranul îşi va intensifica atacurile asupra Israelului şi va viza bazele regionale ale oricărei ţări care încearcă să îl apere, a declarat vineri un oficial iranian de rang înalt pentru CNN.
"Iranul îşi rezervă dreptul – conform dreptului internaţional – de a răspunde decisiv acestui regim. Orice ţară care încearcă să apere regimul împotriva operaţiunilor Iranului va vedea, la rândul ei, bazele şi poziţiile sale regionale transformate în noi ţinte", a spus oficialul.
Anterior, vineri, surse americane şi israeliene au declarat pentru CNN că armata SUA a ajutat la interceptarea rachetelor iraniene lansate asupra Israelului. O sursă israeliană a afirmat că şi alte ţări din regiune au sprijinit apărarea aeriană a Israelului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰