7 iunie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 7 iunie de-a lungul timpului.

- 13 morți și sute de răniți în Israel. Atacurile asupra Israelului continuă în timp ce în Iran se aud explozii
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 7 iunie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
Evenimente petrecute pe 7 iunie
Pe 7 iunie 1340 a fost fondat, în Olanda, orașul Rotterdam. Pe 7 iunie 1494, Spania și Portugalia au semnat Tratatul de la Tordesillas, prin care Lumea Nouă (America) era împărțită între cele două țări. Pe 7 iunie 1654, Ludovic al XIV-lea este încoronat rege al Franței. Pe 7 iunie 1775, "Coloniile Unite" își schimbă denumirea în Statele Unite ale Americii. Pe 7 iunie 1929, Vaticanul devine stat suveran.
- Weekend în natură. Drumeții, adrenalină și relaxare la munte, pe potecile Postăvarului
- Muzeul Radioului din Siret: 3.000 de comori sonore și o călătorie în nostalgia tehnologiei de altă dată
- Sănătatea psihică, întreţinută cu soluţii de pe TikTok. Cum funcţionează algoritmul care "ţine loc" de medic
- Salturi cu parașuta deasupra mării și cursuri de pilotaj. Cât plătesc turiştii pentru experienţele pe litoral
- Amenzi de până la 10.000 de lei pentru stăpânii care refuză vaccinarea sau microciparea câinilor
Pe 7 iunie 1942, în Al Doilea Război Mondial, se încheie bătălia aeronavală de la Midway, în care Marina Statelor Unite a învins în mod decisiv Marina Imperială Japoneză. Pe 7 iunie 1947 a luat ființă, prin ordinul ministrului Armatei, Mihail Lascăr, clubul sportiv ASA București, care din 1961 devine oficial Steaua București. Pe 7 iunie 1958, la București, atleta Iolanda Balaș a stabilit un record mondial la săritura în înălțime - 1,78 metri. Pe 7 iunie 2009, în România au loc alegeri europarlamentare. Pe 7 iunie 2021, Cascada Bigăr, parte din Izvorul Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, s-a prăbușit din cauze naturale.
Nașteri pe 7 iunie
O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 7 iunie, de la pictorul francez Paul Gauguin, născut pe 7 iunie 1848, sau exploratorul danez Knud Rasmussen, născut pe 7 iunie 1879, şi până la inginerul român Henri Coandă, născut pe 7 iunie 1886, sau cântăreţul şi actorul american Dean Martin, născut pe 7 iunie 1917.
Mai spre zilele noastre, într-o zi de 7 iunie s-au născut personalităţi precum cântăreţul britanic Tom Jones, născut pe 7 iunie 1940, politicianul libian Muammar al-Gaddafi, născut pe 7 iunie 1942, scriitorul turc Orhan Pamuk, născut pe 7 iunie 1952, actorul irlandez Liam Neeson, născut pe 7 iunie 1952, cântăreţul american Prince, născut pe 7 iunie 1958, atleta română Alina Astafei, născută pe 7 iunie 1969, aventurierul britanic Bear Grylls, născut pe 7 iunie 1974, jucătoarea rusă de tenis Anna Kurnikova, născută pe 7 iunie 1981, pugilistul român Constantin Bejenaru, născut pe 7 iunie 1984, cântăreaţa australiană Iggy Azalea, născută pe 7 iunie 1990, sau modelul şi actriţa americană Emily Ratajkowski, născută pe 7 iunie 1991.
Decese pe 7 iunie
O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 7 iunie. Dintre acestea amintim pe actriţa americană Jean Harlow, decedată pe 7 iunie 1937, scriitorul american Henry Miller, decedată pe 7 iunie 1980, fotbalistul brazilian Fernandao, decedat pe 7 iunie 2014, sau actorul englez Christopher Lee, decedat pe 7 iunie 2015.
România i-a pierdut într-o zi de 7 iunie, printre alţii, pe diplomatul Constantin Cantacuzino, decedat pe 7 iunie 1716, generalul şi politicianul George Ioan Dănescu, decedat pe 7 iunie 2002, sau handbalista Elisabeta Ionescu, decedată pe 7 iunie 2019.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰