Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prima ceartă Bolojan - Dan. Preşedintele nu vrea creşterea TVA: a promis în campanie că nu vor creşte taxele

Blocaj la negocierile pe pachetul de măsuri fiscal-bugetare. Deși partidele au agreat creșterea TVA de la 19% la 21%, șeful statului nu e de acord cu măsura, după promisiunea făcută în campanie că nu va mări această taxă. PSD propune impozitarea progresivă şi o taxă de solidaritate pentru cei cu venituri mari, în timp ce UDMR şi USR pledează pentru creşterea accizelor. 

de Florentina Lazăr

la 19.06.2025 , 19:16

Prima dispută în parteneriatul Nicuşor Dan - Ilie Bolojan este pe măsurile fiscale de austeritate. Principala problemă este creşterea TVA. Potrivit surselor Observator, la negocierile cu liderii politci de la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan s-a opus majorării TVA de la 19% la 21%. Motivul invocat de şeful statului este că în campania electorală a dat scris că în mandatul său nu va crește taxa pe valoarea adăugată. Liderii partidelor au opinii diferite despre această măsură controversată. 

Cu negocierile în impas, surse Observator spun că majorarea TVA s-ar putea face de la 1 august

"Eu îl susţin pe preşedintele Dan când spune că vrea să respecte această promisiune pentru că aşa e corect", a declarat Kelemen Hunor, preşedinte UDMR. "Din partea Comisiei Europene pare să existe o cerinţă destul de fermă în privinţa TVA-ului, chiar dacă nu suntem încântaţi", a declarat Dominic Fritz, preşedinte USR. Social democraţii insistă cu impozitarea progresivă şi o taxă de solidaritate pentru cei cu venituri mari. "Noi, de la început, am venit cu propuneri care nu duceau la creşterea de TVA. Noi trebuie să mergem pe cele trei direcţii: pe reducerea cheltuielilor statului, pe o prioritizare a investiţiilor şi venituri suplimentare", a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele PSD. Experţii propun alte măsuri care să aducă bani rapid la bugetul de stat. 

Vezi și

"Noi avem 9 miliarde de euro necolectaţi din TVA. Aţi văzut ce energii s-au ridicat împtoriva ideii de taxare inversă care asta face, scoate banii din conducta la care s-au mufat hoţii, plastic vorbind", a declarat Gabriel Biriş, expert fiscal. Cu negocierile în impas, surse Observator spun că majorarea TVA şi a accizelor s-ar putea face nu la 1 iulie aşa cum era programat, ci abia de la 1 august. "Au trecut anii şi ne trezim în aceeaşi situaţie. Pe de o parte s-au crescut taxele. S-ar putea să rămânem, vorba bancului, fără gâşte de jumulit", a declarat Dan Manolescu, preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali. 

Se discută şi despre taxe mai mari pentru jocurile de noroc. "Cetăţenii pot participa la jocuri de noroc propuse de furnizori din alte ţări. Temerea mea e că dacă în România mergem cu impozitarea prea departe riscăm să culegem mai puţin decât ne aşteptăm, pentru că jucătorii vor migra", a declarat Bogdan Glăvan, analist economic. Specialiştii spun că dacă viitorul Guvern nu va implementa rapid noile taxe, există riscul ca România să intre în incapacitate de plată. 

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi să vă organizaţi vacanţele pe litoralul românesc sau în străinătate?
Observator » Ştiri politice » Prima ceartă Bolojan - Dan. Preşedintele nu vrea creşterea TVA: a promis în campanie că nu vor creşte taxele