Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Coadă la poze cu Nicuşor Dan în Parlament după depunerea jurământului. Preşedintele a stat 20 de minute şi n-a refuzat pe nimeni

A fost ziua transferului de putere la Palatul Cotroceni. Ceremonia de învestire a lui Nicuşor Dan a început în Parlament, cu aplauze la scenă deschisă. Aleșii POT și SOS l-au tratat cu spatele. Emil Constantinescu și Traian Băsescu au venit să-l felicite, Klaus Iohannis nu. Vizibil emoționat de însemnătatea momentului, preşedintele şi-a păstrat simplitatea cu care ne-a obişnuit. A vorbit despre reformele de care are nevoie România și a promis că va asculta vocea societății. A reușit să zâmbească tot timpul. Nu a putut pleca din Parlament până când nu a terminat de făcut poze cu toți parlamentarii care și-au dorit o amintire cu noul președinte.

de Bianca Iacob

la 26.05.2025 , 19:11

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propăşirea spirituală și materială a poporului român. Să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile fundamentale ale cetățenilor, independența și integritatea. Așa să-mi ajute Dumnezeu!".

Nicuşor Dan a devenit cel de-al cincilea preşedinte al României în faţa plenului reunit al Parlamentului. Şi în aceeaşi zi în care fetiţa lui, Aheea, a împlinit 9 ani. La ceremonie au fost prezenţi judecătorii CCR, custodele coroanei, Principesa Margareta a României, dar şi doi foşti preşedinţi: Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Marele absent a fost chiar fostul şef al statului Klaus Iohannis, dar au lipsit şi parlamentarii AUR. Chiar şi aşa, sămânţa de scandal a fost reprezentată de cei de la POT şi SOS care s-au întors cu spatele în momentul în care şeful CCR a citit hotărârea de validare a mandatului lui Nicuşor Dan.

Într-un amplu discurs, preşedintele României şi-a prezentat priorităţile mandatului pentru următorii 5 ani. 

Vezi și

"Vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societății și partener cu societatea. E în interesul național ca România să aibă un guvern susţinut de o majoritate parlamentară. E în interesul național ca o majoritate să-și asume reformele fiscale de care România are nevoie. E în interesul național ca România să transmită piețelor financiare mesajul de stabilitate", a declarat oficial noul preşedinte al ţării, Nicuşor Dan.

Pe acelaşi subiect

"Este nevoie ca în întreg sistemul educațional să stimulăm gândirea critică, să corelăm învățământul cu piața muncii. Este nevoie să investim în educaţia timpurie, adică în creșe şi grădinițe, şi este esențial să prevenim abandonul școlar", a mai spus acesta.

Nicuşor Dan s-a fotografiat cu toţi doritorii

Finalul discursului i-a ridicat pe cei din plen în picioare şi a adus ropote de aplauze timp de aproape un minut.

O atmosfera efervescentă cum n-a mai fost la niciun alt preşedinte şi care a continuat aproape jumătate de oră, timp în care Nicuşor Dan a zăbovit în mijlocul Parlamentului. N-a refuzat nicio îmbrăţişare, nicio strângere de mână şi, bineînţeles, a stat la zeci de poze.

După şedinţa foto ad-hoc, Nicuşor Dan a pornit spre Palatul Cotroceni. Pe platoul Marinescu, în ploaie, preşedintele a primit primele onoruri militare. I-au dat salutul militarii Regimentului de gardă.

Depunerea jurământului pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni vine cu schimbări majore. În primul rând, Nicuşor Dan devine cel mai bine păzit om din stat, va avea acces la informaţii clasificate şi are şi imunitate în anchete penale. 

Primele zile la Cotroceni pentru noul preşedinte

Pentru moment, singura preocupare a noului preşedintele este deficitul economic. A spus-o şi azi în Parlament Nicuşor Dan care vrea un Guvern cât mai rapid.

Noul preşedinte va convoca mâine partidele pentru discuţii informale pentru formarea Guvernului. Nicuşor Dan vrea să ştie de la partide care este direcţia şi dacă PSD este dispus să intre la guvernare, după demisia lui Marcel Ciolacu de săptămâna trecută.

Important este semnalul pe care l-a dat astăzi, de la tribuna Parlamentului, în care Nicuşor Dan spunea că România are nevoie de o schimbare fundamentală şi că e timpul ca partidele politice să îşi asume reformele. În acest sens este nevoie de un Guvern susţinut de toate partidele politice, pentru a da un răspuns de stabilitate şi unitate în ceea ce urmează să se întâmple cu România vizavi de deficitul economic, invocat şi astăzi de preşedinte.

După care, se va ocupa de politica externă, pentru că pe 2 iunie va merge la Vilnius, în Lituania, la Summit-ul Formatului București 9, cu ţările de pe flancul estic. Apoi, urmează alte summit-uri importante, cum ar fi Summit-ul NATO de la Haga şi Consiliul European, însă preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va începe cu problemele interne.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați opta pentru un abonament la șezlong pe plajă?
Observator » Ştiri politice » Coadă la poze cu Nicuşor Dan în Parlament după depunerea jurământului. Preşedintele a stat 20 de minute şi n-a refuzat pe nimeni