Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A cumpărat o casă "dezgustătoare" și a făcut din ea un colț de Rai. Cum arată după o investiție de 118.000 €

O pensionară din Marea Britanie a transformat ceea ce presa numea "cea mai dezgustătoare casă" din țară într-un adevărat colț de rai pe malul mării, investind peste 118.000 euro și trei ani din viață pentru a-i reda demnitatea.

de Redactia Observator

la 09.06.2025 , 18:56

Sara Haigh, în vârstă de 65 de ani, a cumpărat în 2021, dintr-un impuls, o casă abandonată din Plymouth, Devon, acoperită de iedera sălbatică și invadată de gunoaie. A avut la dispoziție doar 15 minute pentru a o vedea înainte de licitație, dar intuiția i-a spus că ar putea fi "proiectul ideal", potrivit Mirror

"Când am pășit prin hățișul de plante, era clar că va fi nevoie de o muncă uriașă. Dar abia când am intrat în casă am realizat adevărata amploare a dezastrului", povestește Sara.

Înăuntru, locuința arăta ca o groapă de gunoi: cutii de pizza, ambalaje de mâncare, sticle de lapte și conserve aruncate pe jos, pereți acoperiți de murdărie și mucegai, un tavan prăbușit și o invazie de rozătoare. Însă cel mai șocant au fost descoperirile de la baie: "Erau mii de sticle de cidru pline cu urină și seringi peste tot", spune femeia.

Articolul continuă după reclamă

Casa, transformată într-un colț de Rai

Pe acelaşi subiect

În ciuda celor văzute, Sara și partenerul ei, Paul Brown, în vârstă de 70 de ani, au plătit 145.000 de lire sterline pe casă și s-au apucat de renovare. A fost nevoie să înlocuiască acoperișul complet, invadat de iederă, să curețe grădina cu buruieni înalte de până la 3 metri și să schimbe întreaga instalație electrică, de apă și gaz.

"Am încercat să facem cât mai mult din lucrări noi înșine, dar am avut nevoie și de meșteri. Din păcate, unii ne-au păgubit și a fost nevoie să apelăm la instanță pentru a recupera banii", povestește Sara.

Tot acest efort a fost făcut în timp ce lucra ca asistentă medicală la spitalul local, într-o perioadă în care găsea cu greu ture disponibile.

Nici familia nu i-a înțeles decizia la început. "Surorile mele erau în avion, plecau în vacanță, și au citit un articol despre cea mai murdară casă din Marea Britanie. Râdeau și se întrebau cine ar cumpăra așa ceva. Când s-au întors, au aflat că acea persoană eram eu", povestește Sara, amuzată.

Acum, după mai bine de trei ani de muncă intensă, locuința este de nerecunoscut. Are trei dormitoare spațioase, living și sufragerie deschise, bucătărie nouă, două băi moderne și o grădină transformată complet, cu gazon și terasă generoasă. Casa a fost scoasă la vânzare pentru aproximativ 354.000 de euro prin agenția Purplebricks. Dacă se vinde la prețul cerut, Sara și Paul ar urma să obțină un profit de 64.900 de euro.

"Sunt mândră de tot ce am realizat, dar mai ales de grădină. E greu de crezut cum arăta la început. Acum este o casă de familie perfectă", spune Sara.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Obişnuiţi să faceţi revizia la maşină înainte să plecaţi în vacanţă?
Observator » Mapamond » A cumpărat o casă "dezgustătoare" și a făcut din ea un colț de Rai. Cum arată după o investiție de 118.000 €