Mai multe oraşe din Iran interzic plimbarea câinilor: "O ameninţare la adresa sănătăţii publice şi păcii"
Plimbarea câinelui pe stradă este acum interzisă în aproape douăzeci de oraşe din Iran, din motive de igienă, siguranţă şi ordine publică, a anunţat duminică presa locală. Unii clerici musulmani consideră că a mângâia un câine sau a intra în contact cu saliva acestuia este impur, informează news.ro.

- Israel a atacat Iran cu 200 de avioane: capi ai armatei, uciși. Teheranul, contraatac cu 100 de drone
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Cu toate acestea, nu există nicio lege care să interzică deţinerea unui câine în Iran, o ţară predominant musulmană, şi mulţi iranieni au animale de companie. Însă unii lideri politici şi religioşi le văd ca pe un semn de opulenţă şi le critică, fiind de părere că sunt un simbol al influenţei occidentale.
"Proceduri juridice împotriva contravenienţilor"
Cel puţin 17 oraşe, printre care Isfahan (centru), Yazd (centru), Kerman (sud) şi Ilam (vest), au interzis câinii în locurile publice în ultimele zile. "Vor fi luate măsuri legale împotriva contravenienţilor", scria duminică jurnalul reformist Etemad, fără a oferi alte detalii, citând un oficial din oraşul Ilam.
În Teheran, o directivă similară a poliţiei este în vigoare din 2019, însă interdicţia nu este aplicată în mod efectiv. În capitala iraniană, mulţi proprietari îşi plimbă câinii pe străzile şi în parcurile din cartierele de lux, care au, de asemenea, un număr de magazine de animale de companie.
- Reacţia lui Putin după ce Israelul a atacat Iranul: Rusia condamnă escaladarea tensiunilor
- Trump nu a vrut ca Israelul să atace Iranul. Netanyahu a făcut-o oricum. Analiză CNN
- Iranul jură să continue programul nuclear în ciuda atacului israelian. Netanyahu, discuții cu Trump și Putin
- Donald Trump avertizează Iranul să accepte acordul nuclear: Acum sunt toți MORȚI și va fi și mai rău!
- Israelul a paralizat conducerea militară a Iranului. Cine sunt numele grele ucise în operațiunea "Rising Lion"
"Plimbarea câinelui este o ameninţare la adresa sănătăţii publice, a păcii şi a bunăstării", a declarat Abbas Najafi, procuror pentru oraşul Hamedan din vestul ţării, citat sâmbătă de ziarul guvernamental Iran.
"Problemă socială distructivă"
În 2021, 75 de deputaţi au semnat un text de condamnare a deţinerii de animale de companie, care a fost descrisă atunci ca o "problemă socială distructivă" pentru societatea iraniană.
În 2017, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că "deţinerea de câini din alte motive decât păstoritul, vânătoarea şi protecţia este considerată condamnabilă". "Dacă această practică seamănă cu cea a non-musulmanilor, promovează cultura lor sau provoacă daune şi tulburări de vecinătate, ea este considerată interzisă", a adăugat el, citat de agenţia Tasnim.
În 2016, oraşul Shahin Shahr, din sudul Iranului, a provocat agitaţie cu decizia sa de a confisca animalele de companie pentru a combate "cultura occidentală vulgară".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰