Destin curmat departe de casă. Doi soți români și-au pierdut viața în Germania, la doar o săptămână după ce ajunseseră acolo la muncă
O tragedie a avut loc miercuri dimineață în localitatea Höxter-Lüchtringen din Germania, unde doi tineri români, o fată de 19 ani și un bărbat de 23 de ani, și-au pierdut viața într-o locuință în care a avut loc o scurgere de gaz. Cei doi erau căsătoriți și se aflau în Germania pentru muncă sezonieră.

- Revoltă cu noile taxe: Solidaritate cu cine? Cu pensionarii speciali? Cu politicienii care iau şpagă?
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
La ora 6:25 dimineața, pompierii din Höxter au fost chemați de urgență. Când au ajuns la fața locului, au început imediat evacuarea clădirii. Operațiunea a fost mai dificilă din cauza barierei lingvistice, deoarece majoritatea locatarilor erau români, scrie WDR.de.
În interior au fost descoperite două persoane fără viață: o tânără de 19 ani și un tânăr de 23 de ani, soț și soție. Pompierii cred că tragedia a fost provocată de o scurgere de monoxid de carbon, un gaz periculos, incolor și fără miros, care poate fi mortal dacă este inhalat. Ancheta este încă în desfășurare, însă poliția suspectează un defect tehnic drept cauză a scurgerii. Locuința a fost sigilată, iar echipele criminalistice au început cercetările.
În clădire mai locuiau aproximativ 20 de persoane, printre care și copii. Se pare că era vorba de muncitori români, unii dintre ei angajați la o plantație de fructe din zonă. Toți au fost duși la un cămin parohial din apropiere, unde au fost consultați de medici și au primit sprijin psihologic. Pentru moment, aceștia vor fi cazați în altă parte.
Pompierii din Höxter și Lüchtringen au intervenit cu mai multe echipe. Clădirea a fost evacuată, apoi aerisită cu ventilatoare speciale pentru a elimina orice urmă de gaz. Operațiunea s-a încheiat, iar autoritățile au deschis un dosar penal pentru omor din culpă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰