Video Tânăr urmărit, prins şi bătut cu o cheie de strâns roţi, în parcarea unui mall din Constanţa
Poliţiştii din Constanţa fac o anchetă după ce un bărbat a fost atacat în parcarea unui mall. Doi tineri l-au pus la pământ şi l-au lovit cu o cheie de strâns roţi. Victima a fost găsită de echipajul de salvare cu răni serioase la cap.
- Cum îşi împarte coaliţia ministerele, Serviciile şi judecătorii CCR. Ilie Bolojan are drept de veto
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Victima este conștientă, cooperantă, se află sub stricta supravegherea medicilor și asta pentru că are mai multe râni în zona capului. Polițiștii spun că încearcă acum să îi identifice pe agresori. Sunt audiați martorii și sunt verificate imaginele de pe camerele de supraveghere.
Tânăr bătut cu o cheie de strâns roți, în parcarea unui mall din Constanţa
Incidentul a avut loc ieri, în plină zi, în parcarea exterioară a unui centru comercial din Constanța.
"'În jurul orei 11.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în timp ce s-ar fi aflat în parcarea exterioară a unui complex comercial, ar fi fost agresat fizic de persoane necunoscute. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, bărbatul în cauză, de 35 de ani, ar fi fost agresat fizic de către 2 bărbați necunoscuți, care ulterior ar fi părăsit locul faptei. Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, identificării persoanelor în cauză și luării măsurilor legale care se impun", au transmis resprezentanţii IPJ Constanţa.
Bărbatul de 35 de ani susține că a fost urmărit 200 de metri de doi indivizi pe care nu îi cunoștea. A fost prins și lovit în repetate rânduri cu o cheie de strâns roți.
Ulterior, agresorii au reușit să fugă. Acum polițiștii au deschis un dosar penal, iar în momentul în care agresorii vor fi identificați și prins, vor fi trași la răspundere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰