Video Incendiu în curtea unui centru comercial aflat în renovare, din Arad. A fost transmis mesaj RO-Alert
Pompierii intervin sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deşeuri menajere din curtea unui centru comercial, aflat în renovare, din municipiul Arad.
Incendiul se manifestă violent, flăcările propagâandu-se şi în interiorul centrului comercial. La faţa locului au fost alocate 6 autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
De asemenea, pentru eficientizarea misiunii, echipajele locale de intervenţie au fost suplimentate cu 2 cisterne (de 30.000l) şi o autospecială de stingere, de la ISU Timiş. Pentru protecţia populaţiei aflată în proximitatea zonei de manifestare a incendiului, a fost transmis mesaj Ro-Alert. Din primele informaţii, nu sunt înregistrate victime.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Fii primul care comentează