Video Amenda primită de un şofer de ridesharing fără ITP, cu GPL neomologat. Poliţiştii l-au oprit pentru că nu purta centura
Au fost trei zile de foc pentru şoferii de taxi şi ride-sharing din Bucureşti, însă, de data aceasta, nu ei au fost cei supuşi testării, ci vehiculele acestora. Pasionaţii de motoare tunate şi maşini modificate s-au trezit fără plăcuţe şi certificate de înmatriculare, dar şi cu amenzi usturătoare. Deşi încalcă legea, pe marile artere din Capitală circulă zilnic sute de astfel de vehicule, iar mulţi dintre şoferi pleacă la drum fără actele esenţiale.
- Acord pe măsurile fiscale: TVA de 21%, concedieri şi tăieri la stat. Unii pensionari, taxaţi cu 10%
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
"Amendă maximă. Acesta este primul lucru pe care mi l-a spus poliţistul. Că nu am avut actele la mine, ceea ce mi se pare un abuz", spune un şofer. Rând pe rând, şoferii de ridesharing au fost traşi pe dreapta de către poliţişti de la Brigada Rutieră. Nu puţini au fost cei care au rămas fără talon şi fără plăcuţele de înmatriculare.
Razie la şoferii de taxi şi ridesharing
Printre cele mai comune nereguli pentru care șoferii pot rămâne fără plăcuțe se numără: lipsă RCA și modificările neomologate care nu corespund cu cele din cartea de identitate a mașinii, o altă culoare a vehiculului sau modificarea suspensiilor. Este și cazul mașinii din imagini, care va pleca din locul în care a fost oprită pentru control doar pe platformă.
În aceeaşi situaţie a ajuns şi un alt şofer, client mai vechi al poliţiştilor, care iniţial le-a atras atenţia agenţilor pentru că nu purta centura de siguranţă. "A fost depistat un conducător auto şi în urma verificărilor efectuate de poliţiştii rutieri s-a constatat că are inspecţia tehnică periodică expirată şi are montat pe autovehicul instalaţie GPL, fără să fie omologată", a declarat Valeriu Andonache, Brigada Rutieră.
- Lotul de 17 km din inelul de sud al Autostrăzii Zero, amânat pentru iulie
- Românii pierd cel mai mult timp pe drumuri. 1 milion de oameni fac "naveta" zilnic, doar în Capitală
- Accident cu 3 răniţi în Sectorul 5. Șoferul vinovat nu a acordat prioritate, deși semaforul era verde
- Vânzările de maşini electrice au crescut cu 30% în Europa, însă în România au scăzut accentuat
- Pod din Maramureş, surpat. Un şofer a evitat o tragedie: a oprit un autobuz plin cu oameni care se pregătea să...
Amenda primită de un şofer fără ITP
"Eu am uitat, că nu stă nimeni fără ITP 3 luni. Am uitat. E GPL nou, pus cu acte. De două luni de zile", explică un alt şofer. Bărbatul în vârstă de 56 de ani a fost amendat cu 1.620 de lei şi a rămas fără dreptul de a conduce vehiculul pe drumurile publice până la remedierea problemelor.
Doar la controalele desfăşurate în ultimele 3 zile s-au dat peste 300 de sancțiuni. Cele mai multe dintre ele pentru nereguli privind starea tehnică a autoturismelor.
- 3 - lipsa RCA
- 4 - lipsa ITP
- 19 - nerespectarea prevederilor pentru activitățile de transport
- 24 - nerespectarea prevederilor pentru transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere
- 254 - nerespectarea prevederilor circulației pe drumurile public>
De asemenea, au fost retrase 5 permise de conducere şi 87 de certificate de înmatriculare, iar valoarea totală a amenzilor a depăşit suma de 130.000 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰