Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Am treabă". Ultima conversaţie avută de Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu

O crimă în plină stradă şi întrebări fără niciun răspuns. Sfârşitul tinerei executate în cartierul Cosmopolis de fostul iubit ascunde o luptă continuă pentru protecţie. Teodora a fost hărţuită şi urmărită mai bine de 5 ani, asta deşi a vorbit despre coşmarul prin care trecea, s-a mutat de mai multe ori şi a făcut plângeri la poliţie şi la DIICOT. Le-a spus oamenilor legii inclusiv că individul care o urmăreşte pas cu pas are mai multe arme. În mod inexplicabil însă, magistraţii au închis şi ochii, şi dosarul. Nici măcar cartea pe care criminalul a publicat-o, în care descria relaţia penală pe care a avut-o cu o copilă de numai 15 ani, nu le-a stârnit anchetatorilor vreo bănuială. Necropsia a arătat că Teodora nu a avut nicio şansă. 

de Bogdan Dinu

la 02.06.2025 , 18:14

Teodora a fost executată: 4 gloanţe au ucis-o pe loc, pe ea şi pe copilul ei nenăscut. În braţe o avea pe fiica ei de 3 ani, nici măcar asta nu l-a oprit pe ucigaşul care a tras şi a plecat. În urma lui a rămas un copil care şi-a văzut mama murind. 

Imaginile surprinse imediat după atac o arată pe fetiţa de 3 ani agăţată de trupul fără viaţă al Teodorei. Verişoarele, două copile de 4 şi 8 ani, sunt împietrite de spaimă şi ele. Iar martorii nu reacţionează nici ei. Crima bărbatului de 49 de ani a paralizat un cartier şi a şocat o ţară întreagă. Cu sânge rece şi-a dus planul la bun sfârşit cu două arme şi patru gloanţe. Unul a nimerit-o pe Teodora în cap, două în abdomen şi unul în zona inghinală. 

Familia Teodorei a venit la Institutul de Medicina Legală, pentru a-i ridica trupul. Autopsia făcută de legişti confirmă moartea violentă şi arată că nu s-a mai putut face nimic nici pentru ea, nici pentru copilul nenăscut.

Vezi și

Femeia era însărcinată în aproape 6 luni

Pe acelaşi subiect

Trei ore după crimă, ucigaşul a reuşit să se ascundă în complexul rezidenţial din Ştefăneştii de Jos. Încolţit de trupele speciale, individul s-a sinucis. Avea asupra lui două pistoale letale interzise civililor şi 14 cartuşe. Nu avea, evident, şi permis de port armă. Arme letale ar fi avut însă din 2021, lucru semnalat şi de Teodora atunci când a cerut ordin de protecţie. L-a obţinut doar pentru 4 luni de la judecătorii din Bacău. 

Teodora s-a plâns și la DIICOT că viața ei este în pericol, în aceeași perioadă în care a obținut ordinul de protecție. A scris negru pe alb că a fost amenințată în repetate rânduri cu moartea, hărțuită, ba chiar că agresorul i-a intrat în casă. De asemenea i-a spart contul bancar, de unde i-a furat aproape 3.000 de euro. Când a ajuns în instanță, dosarul a fost clasat.

Iar Teodora s-a mutat în Braşov în speranţa că măcar aşa va scăpa de teroare. Robert i-a dat de urmă şi acolo, aşa că tânăra mamă s-a mutat cu familia din nou, lângă Bucureşti. Nici aici nu şi-a găsit liniştea. Cu o săptămână înaintea atacului, le-ar fi spus apropiaţilor că se simte urmărită la fiecare pas şi că l-a văzut pe agresor de mai multe ori prin cartier. De altfel, maşina ucigaşului avea numărul de înmatriculare introdus în sistemul de pază al complexului. Cel mai probabill, avea o chirie acolo. În ziua crimei însă, Robert a venit pe jos. 

Iar cu câteva ore înainte de crimă, a distribuit o fotografie alături de mesajul: "E doar o chestiune de timp". 

"Ieri am băut la masă, a plecat. L-am intrebat: 'unde te duci?' - 'am treabă'. Era schimbat tare", povesteşte prietenul lui. 

Un mister rămâne însă cum a reuşit bărbatul să-şi hărţuiască victima atâta timp

În timp ce Teodora căuta salvarea în instanţă, Robert nu se sfia să o ameninţe în comentarii postate online. Nici acestea, nici cartea în care se lăuda cu "relaţiile" sale - inclusiv cea pe care susţinea că a avut-o cu victima sa în vârstă de 14 ani atunci - nu a atras atenţia Poliţiei. Asta deşi el avea în acel moment 38 de ani. 

"Savurând un vin bun, o copiliță superbă aflată în stația de autobuz îmi face ochi dulci din priviri. Ghinionul meu și al ei a fost că se încadra în tiparul meu exigent. Ochesc și trag în plin, punct ochit și punct lovit mortal. De ce nu înțelegi că te iubesc, boule? Despre ea este vorba da", scria el în cartea sa.

"Uneori stau şi mă gândesc că putea să ne facă şi nouă aşa ceva. Vorbea aşa urât despre femei în principiu", spune o ospătăriţă unde bărbatul obişnuia să bea.

"El a fost căsătorit, s-a despărțit, nu știu ce s-a întâmplat, dar în ultimul timp o luase razna, era închis în el, stătea singur mai mult", spune şi un coleg taximetrist.

Cazierul său însă era bogat. Robert Wolf a fost condamnat pentru tentativă de furt în Italia şi ar mai fi avut plângeri pentru proxenetism. În lipsa probelor, toate au fost clasate.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Plecaţi în vacanţă mai devreme, ca să profitaţi de reducerile de la începutul verii?
Observator » Evenimente » "Am treabă". Ultima conversaţie avută de Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu